De-aicea, de pe patul de spital / Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral / Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.
Ma monitorizeaza paznici minimi / Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele inimi / Sa nu ma mai ajunga nicio schija.
Aud o ambulanta revenind / Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei / Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei / Spitalul de Urgenta implorandu-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital / Nu-i o alarma, ci o garantie.
Va vad pe toti mai buni si mai umani / Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani / Si tarii mele minima dreptate!
Printre discursurile sale memorabile din ultimul timp este ai cel tinut în fata mormântului lui Avram Iancu, în septembrie 2008, la Tebea, în judetul Hunedoara.
"În anii 70, când am avut nebunia sa relansez serbarile de la Tebea, aveam si curajul sa port, pe piept, chipul lui Avram Iancu. De un timp am pierdut acel curaj. Am intrat în moara politica si sociala, am murit si am înviat, am facut compromisuri si am tacut, uneori, când nu trebuia sa tac, ori am vorbit uneori, când nu trebuia sa vorbesc ai nu mai sunt atât de inocent sau de curajos, ca sa port pe piept chipul sculptat în os al celui mai drag dintre eroii neamului meu, Avram Iancu. Dar astazi parca l-as purta.
Si as îndrazni sa va spun ca problemele României nu sunt rezolvate. Nu suntem tara moderna si stabila care ar trebui sa fim. Noi oamenii politici ne pierdem în scandaluri uneori mizere noi între noi, dar economia tarii e atât de precara încât am ajuns sa importam si sare. Macar sarea puteam s-o luam din lacrimile mamelor.
Li s-a restituit taranilor pamântul, dar ce folos daca au crescut infernal toate preturile lucrarilor agricole ai ale combustibililor, încât batrânii ai nu numai batrânii ci ai taranii în genere au ajuns sa-ai vânda pe aproape nimic pamântul ca sa scape de o grija, ca tot nu au cu ce sa-l lucreze.
Am dat altora, pe niste bani pasageri, întreprinderi pe care le numeam mastodonti ca sa le compromitem ai acum constatam ca niste straini care n-au nici o vina decât ca au intrat pe usa deschisa, fac productie valoroasa cu mastodontii, iar noi suntem subchiriasii sarmani ai propriilor foste fronturi de lucru.
Constatam ca învatamântul românesc merge rau si facem politica ai în învatamânt si îndoctrinam elevii si umilim profesorii ai învatatorii ai zicem ca ne-am facut datoria.
A crescut înspaimântator criminalitatea. În multe oraae ale tarii infractorii fac legea cu armele scoase de la brâu, unde erau agatate vizibil. Dupa ce ca nu mai avem siguranaa zilei de mâine, economic vorbind, iata ca pierdem ai siguranta zilei de azi.
Care sunt descoperirile stiintifice pe care le-a încurajat statul român în tot acesti ani?
Cui vom încredinta sanatatea noastra daca în ciuda apelurilor disperate ale unora dintre noi, medicii au fost împinsi sa plece în strainatate unde au salarii mai bune si ilustreaza acolo demnitatea de a fi român, dar bolnavii români mor nu numai fara medicamente, dar acum si fara medici?
La mormântul lui Avram Iancu noi avem obligatia sa folosim spiritul lui Avram Iancu în sensul analizei corecte, inspirate ai terapeutice. Unde e dreptatea sociala? Nu e o fatalitate sa traim prost si sa ne încaieram orbeste toti cu toti si liderii între ei.
Viata trece pe lânga noi si istoria nu ne iarta. Nu era o solutie politica economica autarhica a ultimului lider comunist, ca si când noi le-am putea face pe toate, dar nu e o soltaie nici situatia de azi când parca am ajuns la concluzia ca noi nu putem face nimic, trebuie sa traim numai din ceea ce produc altii, noi oferind numai ieftina materie prima, golind de lemn padurile Transilvaniei, de exemplu, ca mobila nu mai putem face, maximum ce putem face din lemn ar fi, probabil, scobitorile. Si de ce mâna de lucru ieftina în România? Pentru ca oamenii sa fie prost platiti ai umiliti.
Nu mai putem produce nici palinca, nici brânza, nici rosii, nici cartofi. Noi suntem ciungi, noi suntem cetateni de rangul 3-4, mâncam mere de la olandezi, pâine de la turci, salam de la unguri, numai scandaluri politice producem pe cont propriu.
Ceea ce mi-am permis sa observ cândva, se si petrece. Urechile magarului se lungesc prin scurtarea picioarelor sale. Uitati-va cât de bolnavi sunt oamenii, înca de la vârste fragede. Nevrozati si nesiguri, speriati de toate farsele fals-stiinaifice si de toate bombele televiziunilor, intoxicati sa-si uite istoria tarii ai sa îsi faca fiii mercenari, hraniti cu chimicale ordinare, compatriotii noatri asteapta de la noi, cei care populam în fiecare septembrie Cimitirul de la Tebea (vreau sa spun ca îl populam pe deasupra), niate solutii. Acesta e rostul oamenilor politici, al oamenilor publici: al intelectualilor în genere, sa-si lumineze comunitatile, sa le dea o speranta, sa le dea chiar solutii. Ceea ce erau învatatorul si preotul în satul românesc traditional, trebuie sa fim noi, alesii, la nivelul întregii Românii”.
